Un balcon mai… intim! Cum îl închidem corect?

Dacă până în urmă cu un an, balcoanele erau parte din arhitectura unei clădiri, odată cu pandemia, o astfel de construcţie a căpătat pentru noi toţi o altă semnificaţie. Vă aduceţi aminte cum oamenii de pe mapamond l-au folosit ca loc pentru concerte improvizate? În pandemie a devenit singura legătură pe care o puteam avea cu exteriorul. De aici am început să acordăm mai multă importanţă felului în care arată. L-am revopsit, l-am decorat cu becuri, l-am accesorizat cu tablouri şi i-am cumpărat scaune şi perne.

Interesul pentru amenajarea balconului a crescut şi în rândul românilor. Ba chiar s-a dublat în ultimul an, arată cifrele. Atunci când vrem un spaţiu mai intim, ferit de ploi, zgomot sau praf ori, pur şi simplu, un loc în plus de care să ne bucurăm indiferent de vreme, optăm pentru închiderea balconului. Problema este că acest lucru nu este atât de simplu precum pare! Vorbim despre o lucrare ce necesită documentare din partea proprietarilor, dar şi un buget care poate varia în funcţie de complexitatea proiectului.

 

Aspecte esenţiale de avut în vedere pentru închiderea corectă a balconului

Trebuie să ştiţi că o astfel de lucrare schimbă proiectul iniţial al clădirii, de aceea veţi avea nevoie de o autorizaţie de închidere. În caz contrar, va fi catalogată drept infracţiune. Odată obţinut acest document, planificaţi-vă proiectul înainte de sosirea anotimpului geros. Indicat ar fi ca în primăvară să faceţi asta. Dacă aţi bifat şi acest aspect pe listă, trebuie să vă concentraţi în continuare pe materialele alese. Şi pentru că aveţi nevoie şi de specialişti să găsiţi cea mai bună variantă, echipa VegaProd Sistem este gata să vă ofere soluţiile potrivite pentru proiectele dumneavoastră. O consultanţă gratuită este primul pas în realizarea lor.

 

Ce se întâmplă dacă lucrarea nu este executată corect

 

Vă prezentăm în continuare DE CE este necesar să apelaţi întotdeauna la experţi, pentru ca ani buni de acum încolo să vă bucuraţi de investiţia dumneavoastră. Printre riscurile pe care şi le asumă cei care nu se documentează temeinic înaintea închiderii balconului se numără:

– condensul

-aerisirea dificilă

-dificultatea spălării geamurilor

La acestea se adaugă şi dificultatea lucrării, căci multe balcoane nu sunt proiectate din start pentru o închidere.

 

Sistem glisant cu sticlă BKS

 

Specialiştii de la VegaProd Sistem vă propun un sistem de glisare extrem de modern, pe două şine, rezistent la vânt şi alcătuit din 95% sticlă, ca să vă bucuraţi de lumină naturală şi transparenţă la maximum! Vorbim despre mai multe panouri de sticlă, etanşate cu o bandă magnetică:

Banda magnetică nu se îngălbeneşte, nu se murdăreşte uşor, este aproape invizibilă, arată ireproşabil, este extrem de rezistentă şi nu devine casantă.”

În plus, design-ul profilat în trei trepte asigură că apa nu va pătrunde în interior la nivelul capacelor. Sticla folosită este securizată: „

Sticla se încălzeşte la o temperatură de 650 de grade Celsius, apoi se răceşte rapid. Procesul îi aduce o rezistenţă de îndoire de 4-5 ori mai mare comparativ cu sticla normală, la aceeşi grosime. Dacă s-ar sparge, s-ar transforma în mii de bucăţi, constituind un element de siguranţă pentru a nu răni pe nimeni!”

 

Dacă sunteţi gata să faceţi acest  pas, trebuie să ştiţi că specialiştii VegaProd Sistem sunt gata să vă răspundă la întrebări şi să vă ofere soluţii. Prin calitate și profesionalism, serviciile şi produsele lor au ajuns să fie preferate și de vedete. Dorian Popa, Amna şi Connect-R au apelat la specialiști pentru amenajarea locuinţelor.

Pe site-ul oficial – vegaprod.ro – puteţi găsi galerii foto cu proiecte deja executate, care vă pot servi drept sursă de inspiraţie, iar pentru preţuri şi consultaţii puteţi apela numărul de telefon: 0760.273.174 sau puteți trimite un mail la adresa: office@vegaprod.ro

 

Compania VegaProd Sistem a fost premiată în cadrul galei I Success cu titlul de “Cel mai bun brand de uşi și ferestre premium”.

 

Leave a Comment