Top 3 cele mai apreciate obiective turistice din zona munților Călimani

Munții au o magie aparte, se diferențiază ca fiind destinația perfectă pentru toți cei care caută un loc liniștit, dar își doresc și relaxare și aventură. Este modul cel mai bun de a-ți încărca bateriile, la poalele piscurilor semețe ale uriașilor de piatră, înconjurat de ciripitul păsărilor și foșnetul copacilor. Ieșirile la munte cu familia, în cuplu sau în grup cu prietenii sunt la mare căutare printre aventurierii fie și de o zi, care vor să lase în urmă agitația și stresul de la oraș.

O afacere de familie aflată la poalele munților Călimani își așteaptă primitor clienții, un refugiu suprem pentru trup, minte și suflet. Situată la 20 km de municipiul Toplița, cabana ViiLa Munte poate găzdui până la 19 persoane și este dotată cu facilități ideale pentru a-ți face șederea cât mai confortabilă și de neuitat.

Iar în completarea amintirilor de care suntem siguri că vor fi memorabile, îți propunem un top 3 al celor mai apreciate obiective turistice din zona munților Călimani: lacul Iezer, cascada Lomășița și mina de sulf.

La aproximativ 10 kilometri de cabană se află Lacul Iezer, inclus în teritoriul parcului național Călimani. Lacul face parte dintr-o rezervație naturală mixtă, situată în județul Harghita, la poalele munților Călimani. Este un lac de baraj natural și o zonă limitrofă, cu floră și faună bogată, perfecte de vizitat și admirat.

Cascada Lomășița se află la aproximativ 18 kilometri de cabană, accesul fiind făcut printr-un drum forestier care duce și spre vârful Rețitiș și poate fi parcurs la început cu mașina, apoi la pas, totul însumând aproximativ trei ore. Pe parcursul drumului, exploratorii vor admira fauna impresionantă, frunzișul des și verde, mușchii copacilor și un pârâu. Cascada Lomășița își așteaptă vizitatorii în spatele unor poteci, o cădere de apă impresionantă în inima pădurii și care te poate răcorii pe timpul verii.

Un alt obiectiv turistic vizitat din zonă este fosta exploatare de sulf din Munții Călimani, din vârful Negoiul Românesc. Situată la 23 de kilometri de cabană, această mină de sulf a funcționat între anii 1969 și 1997, având o adâncime de cca. 400 de metri și un diametru de 1 kilometru. În zonă se pot observa fostele clădiri de locuit care au găzduit până la 8000 mii de muncitori care lucrau în perioada de vârf al exploatării miniere. Din cauza dificultăților tehnice ale vremii și a naturii vulcanice a zonei, exploatarea nu s-a dovedit rentabilă și a fost sistată.

 

 

Leave a Comment