Un om de succes este fericit indiferent de provocările pe care i le așterne viața. Nu are nici o importanță dacă lumea afirmă contrariul. Ești fericit și într-un caz și în celălalt. Dacă poți să înțelegi că fericirea este un succes, atunci vei reuși întotdeauna. Pentru a avea succes, nu trebuie să îți pierzi sufletul, nu ai de ce să renunți la toată acea inocență care dă fericire, toată pacea și liniștea care te apropie…
Read MoreHEALTH
Masajul asiatic pentru cupluri- răsfățul suprem de Ziua Îndrăgostiților
Indiferent de activitatea pe care o desfășuram, zilnic ne confruntam cu stresul. S-a demonstrat ca stresul reprezinta una dintre cele mai importante probleme din istoria omenirii. Exista foarte multi factori care cresc nivelul stresului, de la grijile financiare, profesionale, boala, poluarea, lipsa miscarii, a relationarii autentice, a hobby-urilor sau a motivatiei în viata. Și pentru ca nici timpul nu mai tine cu noi, activitățile care ar trebui sa ne confere acea stare de bine, sunt…
Read MoreCoronavirusul se răspândește și alarmează planeta
Coronavirusul s-a răspândit în toată China și tot mai multe țări își repatriază cetățenii din zona Wuhan. În țara asiatică numărul deceselor a ajuns la 170, iar cel al îmbolnăvirilor la aproape 8.000, în timp ce oamenii de știință lucrează la un posibil vaccin. Epidemia de pneumonie virală declanșată de noul tip de coronavirus apărut la Wuhan s-a extins acum în toată China. Chinezii au creat 15 mii de centre de carantină pentru persoanele suspecte…
Read MoreVirusul care amenință și Europa – ce trebuie să știm pentru a preveni îmbolnăvirea
Epidemia noului coronavirus din China s-a extins în tot mai multe țări din Asia, nu doar în țara de origine. Numărul pacienților s-a triplat, iar încă o persoană a murit, stârnind îngrijorări privind ținerea sub control a bolii. După ce săptămâna trecută au fost consemnate două cazuri în Thailanda și unul în Japonia, astăzi și autoritățile sud-coreene au anunțat că au consemnat primul caz confirmat de coronavirus, o femeie de 35 de ani care venea…
Read MoreCe diete mai țin vedetele în 2020
Artista Adele se numără printre vedetele care au slăbit spectaculos în ultima perioadă. Cum a reușit să dea jos 45 de kilograme? Adele și-a propus să înceapă noul an cu dreptul și a slăbit foarte mult. O admiratoare a avut o întâlnire neașteptată cu artista în vârstă de 31 de ani și și-a dat seama greu pe cine are în față. Întâlnirea s-a produs în primele zile ale acestui an, în timpul unei vacanțe exotice. O sursă…
Read MoreOperațiile estetice și injectările făcute cu profesionalism nu dau greș
A făcut prima intervenție de chirurgie estetică în studenție și de atunci sute de pacienți au beneficiat de serviciile sale. Folosind tehnologie de ultimă generație, Dr. Călin Doboș îi ajută pe toți cei care își doresc o schimbare să ajungă cât mai aproape de perfecțiune și să își recapete încrederea în sine. Este demonstrat faptul că o nouă înfățișare fizică poate avea un impact extrem de puternic asupra modului în care un om se prezintă….
Read MoreCe se poartă în materie de augumentare a buzelor
Considerate un simbol al senzualității feminine, buzele voluminoase sunt în ziua de astăzi în vogă mai mult ca oricând, devenind un atuu al celor mai cunoscute personalități. Bloggeri, vedete de la Hollywood și nu numai apelează la proceduri de augmentare a buzelor pentru a obţine efectul atrăgător dorit, astfel că tot mai multe femei devin la rândul lor interesate de aceste tratamente. Cea mai folosită substanță este acidul hialuronic, pe care o recomandă și Dr….
Read MoreUn corp remodelat cu ajutorul lipoaspirației
Cine nu își dorește un corp perfect sculptat? Trăim într-un secol în care se pune accent pe frumusețea fizică, iar acest lucru a devenit posibil odată cu evoluția chirurgiei estetice. Cum? Liposucția este cea mai eficientă metodă de modelare a trupului, fiind recomandată atunci când există zone din care grăsimea nu dispare oricât de mult efort s-ar fi depus și nici cu ajutorul alimentației sănătoase sau în urmă exercițiilor fizice. Procedura îndepărtează grăsimea din organism prin…
Read MoreDe ce să optăm pentru implanturile mamare cu gaz
Odată cu începerea unei noi decade, trendurile în materie de frumusețe și modă se schimbă sau se reinventează. Operațiile de augmentare mamară au devenit o procedura la ordinea zilei, însă cele mai importante aspecte precum tipul de implant și poziționarea acestora continuă să fie trecute cu vederea. De aceea, informarea și discuția cu medicul pot remedia aceste situații. „Când o pacientă își dorește un bust mai generos, se prezintă în fața medicului specialist cu multe…
Read MoreCentrul Fericirii București intră în rețeaua de centre de estetică & wellness FIT4YOU
Florina Onețiu, acționarul majoritar al Centrului Fericirii, primul centru de transformare integrativă din România, anunță vânzarea majorității părților sociale către rețeaua de centre de estetică & wellness FIT4YOU. Inaugurat în anul 2015 Centrul Fericirii a adus pe piața de wellbeing din România un concept nou, unic, care a generat o cifră de afaceri care l-a plasat în top companii din industrie. În patru ani de zile Centrul Fericirii a înregistrat o creștere constantă a cifrei…
Read MoreBuzele perfecte se obțin la Beauty Art Aesthetics
Este clinica numărul 1 din România în mărirea și modelarea buzelor, locul unde orice vis devine realitate: de la slimming face sau conturarea (subțierea) fețe până la augmentarea buzelor, toate au devenit proceduri pe care doamnele și domnișoarele le cer din ce în ce mai des medicilor esteticieni de la Beauty Art Aesthetics. Cine se află în spatele Beauty Art Aesthetics? Una dintre cele mai tinere femei de afaceri este fără doar și poate Mădălina…
Read MoreCamelia Bratu a primit premiul de excelență în management pentru Dental Experts, Clinică Dentară Prof. Dr. Bratu în cadrul Galei I Success “Celebrity Awards – Femei de Succes”
Ediția cu numărul șase a Galei I Success „Celebrity Awards –“Femei de succes” a avut loc luni, 9 decembrie, la Aristocrat Events Hall, un centru exclusivist de evenimente devenit deja tradiţie, unde invitaţii au ajuns să se simtă ca într-o mare familie. Cele mai în vogă vedete din televiziune, film, muzică, modă, dar şi femei de afaceri, personalități din lumea medicală și chirurgi de excepție au fost premiați în cadrul Galei I Success „Celebrity Awards…
Read MoreA fost desemnat Best Beauty Brand în cadrul Galei I Success “Celebrity Awards – Femei de Succes”
Ediția cu numărul șase a Galei I Success „Celebrity Awards –“Femei de succes” a avut loc luni, 9 decembrie, la Aristocrat Events Hall, un centru exclusivist de evenimente devenit deja tradiţie, unde invitaţii au ajuns să se simtă ca într-o mare familie. Cele mai în vogă vedete din televiziune, film, muzică, modă, dar şi femei de afaceri, personalități din lumea medicală și chirurgi de excepție au fost premiați în cadrul Galei I Success „Celebrity Awards…
Read MoreDr. Adina Alberts a primit premiul de excelență în sănătate în cadrul Galei I Success “Celebrity Awards – Femei de Succes”
Ediția cu numărul șase a Galei I Success „Celebrity Awards –“Femei de succes” a avut loc luni, 9 decembrie, la Aristocrat Events Hall, un centru exclusivist de evenimente devenit deja tradiţie, unde invitaţii au ajuns să se simtă ca într-o mare familie. Cele mai în vogă vedete din televiziune, film, muzică, modă, dar şi femei de afaceri, personalități din lumea medicală și chirurgi de excepție au fost premiați în cadrul Galei I Success „Celebrity Awards…
Read MorePremiul de excelență în frumusețe și sănătate oferit în cadrul Galei I Success “Celebrity Awards – Femei de Succes” a ajuns la Carmen Barcan
Ediția cu numărul șase a Galei I Success „Celebrity Awards –“Femei de succes” a avut loc luni, 9 decembrie, la Aristocrat Events Hall, un centru exclusivist de evenimente devenit deja tradiţie, unde invitaţii au ajuns să se simtă ca într-o mare familie. Cele mai în vogă vedete din televiziune, film, muzică, modă, dar şi femei de afaceri, personalități din lumea medicală și chirurgi de excepție au fost premiați în cadrul Galei I Success „Celebrity Awards…
Read MoreDr. Oana Georgiana Văduva a primit premiul de excelență în frumusețe în cadrul Galei I Success “Celebrity Awards – Femei de Succes”
Ediția cu numărul șase a Galei I Success „Celebrity Awards –“Femei de succes” a avut loc luni, 9 decembrie, la Aristocrat Events Hall, un centru exclusivist de evenimente devenit deja tradiţie, unde invitaţii au ajuns să se simtă ca într-o mare familie. Cele mai în vogă vedete din televiziune, film, muzică, modă, dar şi femei de afaceri, personalități din lumea medicală și chirurgi de excepție au fost premiați în cadrul Galei I Success „Celebrity Awards…
Read MoreLa ce tratament a apelat Monica Iagăr dupa ce a născut?
A devenit mamă de curând, este fericită, îndrăgostită, iar zilele trecute a apelat la o procedură cunoscută, injecțiile cu botox, la clinica Beauty Art Aesthetics. La 46 de ani, Monica Iagăr, fosta mare campioană la săritura în înălţime, a reușit să devină din nou mamă, cu ajutorul fertilizării in vitro, și în preajma Sărbătorilor și-a dorit să aducă un plus de frumusețe trăsăturilor sale. În urma injecțiilor cu botox, Monica și-a îndepărtat ridurile, procedura întinerind-o…
Read MoreSughițul, rol crucial în dezvoltarea creierului
Studii recente tocmai au arătat că sughiţul are un rol crucial. Cercetătorii de la University College din Londra a descoperit că, pentru bebeluşi, sughiţul e esenţial în dezvoltarea creierului, pentru că el declanşează trei tipuri de unde electromagnetice care ajută la reglarea respiraţiei. „Motivul pentru care sughiţăm noi, adulţii, nu e pe de-a întregul clarificat, dar ar putea avea legătură cu creşterea, dat fiind faptul că au fost depistate mişcări specifice sughiţului la fetuşi de…
Read MoreScorțișoara de Ceylon, panaceu pentru organism
Până în prezent au fost descoperite peste 250 de tipuri de scorțișoară. Dintre acestea doar două ne sunt cunoscute. Este vorba despre cea de Ceylon și cea de Cassia. Aromele lor reușesc nu de puține ori să ne răsfețe papilele gustative în diverse preparate. Ce este scorțișoara de Ceyon Ambele tipuri de scorțișoară, atât cea de Ceyon, cât și cea de Cassia au fost îndelung analizate de către specialiști. În urma cercetărilor a rezultat că primul…
Read MoreDietele vegană şi vegetariană cresc riscul de accident vascular cerebral
Dietele vegană şi vegetariană ar putea creşte posibilitatea declanşării unui accident vascular cerebral. Acestea sunt concluziile unui studiu efectuat în Marea Britanie pe parcursul a 18 ani şi publicat recent, citat de Press Association. Persoanele care au adoptat dietele vegană şi vegetariană prezintă o reducere cu 22% a riscului de boli de inimă în comparaţie cu cele care consumă carne, potrivit unei cercetări realizată la Universitatea Oxford. De asemenea, persoanele care mănâncă peşte, dar nu…
Read More