Jebi, cel mai puternic taifun care a lovit Japonia în ultimii 25 de ani, a atins vestul ţării, marţi, potrivit agenţiei naţionale meteorologice, aducând vânt cu viteze de până la 216 kilometri pe oră şi ploi puternice. Prim-ministrul Shinzo Abe i-a îndemnat pe oameni să evacueze zona şi a ordonat guvernului să ia măsurile necesare pentru a-i proteja pe rezidenţi.
Agenţia meteorologică japoneză a emis avertismente privind inundaţii, vânt violent, creşterea nivelului mării şi tornade pentru vestul ţării, inclusiv oraşele Osaka şi Kyoto. Jebi a fost clasificat drept taifun „foarte puternic”. „Este cel mai puternic din 1993”, a spus şeful agenţiei pentru AFP.
Cu câteva ore înainte ca taifunul să lovească uscatul, în Shikoku, una dintre cele patru insule principale ale Japoniei, începuseră deja furtuni violente, care urmau să se înteţească.
Japonezii, avertizați să fugă din calea taifunului
Abe a solicitat reunirea comitetului pentru dezastre şi şi-a anulat vizita în vestul Japoniei. „Îndemn japonezii să ia atitudine pentru a-şi proteja vieţile, inclusiv să se pregătească pentru evacuare”, a spus prim-ministrul.
Avertizări pentru evacuare au vizat peste 300.000 de oameni, inclusiv pe cei din portul Kobe, iar autorităţile au amenajat 1.500 de adăposturi. Şcolile sunt închise, la fel şi sediile companiilor ca Universal Studios Japan din Osaka şi o companie ferată. Aproximativ 600 de zboruri au fost anulate, între care şi unele internaţionale, precum şi transportul cu feribotul. Jebi are o traiectorie similară cu cea a taifunului Cimaron, care a lovit uscatul japonez pe 23 august.