Francisca a intrat la dietă

Sosită recent din luna de miere pe care a petrecut-o în Mexic, un loc exotic și cu o istorie aparte, artista Francisca s-a pus pe dat kilogramele pe care le-a acumult în vacanță. Cum a există o perioadă în care a cântărit cu 20 de kilograme mai mult, aceasta nu și-a dorit să ajungă din nou în acel punct și a apelat la terapeutul specializat în tratamente faciale și corporale, dar și un promotor al stilului de viață sănătos, Carmen Barcan.

„Am fost mereu binecuvântată cu oameni valoroși, cu oameni inspirați, ambițioși care aleg să evolueze frumos și să semene ceva bun în fiecare zi, în fiecare suflet! Carmen Barcan este un suflet frumos și o femeie specială! Pe lângă rezultatele excepționale pe care le obține constant cu toți cei care doresc sa slăbească, această frumoasă doamnă are grijă să pună motivația la locul ei, ca eu să plec cu bateriile încărcate, cu tenul curat și luminos!  Eu am spus ‚DA’ provocării și am toată încrederea că sunt pe mâini bune! ‚Viața este făcută din alegeri!’, așa îmi spune mereu, iar eu aleg să fiu fericită!”, povestește încântată Francisca.

Artista a slăbit 5 kg în 10 zile!

În plus, Carmen Barcan consideră că, prin practicarea terapiilor de redare a echilibrului emoțional, a înfrumusețării sufletului și chipului, punând accent pe naturalețe, oamenii pot fi pe deplin fericiți.

„Daca nu ne place cum arătăm, atunci este momentul să trecem peste aceste piedici și să ne facem bine astfel încât să funcționeze lucrurile! Informația circulă, specialiștii există, ce mai așteptați? Totul se poate! Totul se rezolvă! La treabă!”, a conchis terapeutul Carmen Barcan.

În ultima vreme tot mai multe vedete, atât din România, cât și de peste granițe, s-au decis să dea jos kilogramele în plus, iar dieta adoptată de Francisca este una aflată în echilibru cu sufletul, nu doar cu fizicul său de invidiat. Nu va fi ușor, însă rezultatele merită toate eforturile depuse. Facem tot ce putem pentru a ne simți în armonie cu trupul și mintea.

Carmen Barcan poate fi gasită pe:

  • Facebook: @Carmen Barcan
  • Instagram: @Carmen_Barcan.ro

Leave a Comment