Doi arhitecți români au gândit restaurante inedite în Spania

Minți sclipitoare au pus la punct un proiect arhitectural de excepție în Valencia, Spania, marca Einn Studio. Astăzi vorbim de un restaurant, Pinsa di Roma, aflat pe o stradă pietonală intens circulată de către turiști, dar și de către localnici, a cărui design a fost creat de doi arhirtecți români. Ideile lor sunt cu atât mai lăudabile cu cât au făcut toată strategia fără să fi văzut vreodată restaurantul.

Pinsa din Roma este un local stradal de dimensiuni reduse, cu specific italian, care oferă un produs culinar relativ nou și anume pinsa, o „pizza” mai mică cum ne place nouă să spunem.

„Pentru noi a fost o provocare, deoarece nu am văzut spațiul în realitate, fiind prima experiență în realizarea unui proiect de design în altă țară, experiență din care am învățat foarte multe lucruri în ceea ce privește colaborarea de la distanță între designer și beneficiar, lucru determinant în implementarea unui astfel de proiect. Am început demersul lucrărilor printr-o analiză detaliată a tuturor materialelor puse la dispoziție de către beneficiar. Ni s-au pus la dispoziție planuri, măsurători și poze pentru ca noi să ne putem familiariza atât cu caracterul zonei, cât și cu spațiul propus pentru amenajare”, își încep povestea cei doi români, Flavius Ciocoiu și Andrei Marica, de la Einn Studio.

Arhitecții români au centrat atenția asupra vitrinei cu pinsa

„S-a pornit de la ideea unui restaurant deschis către exterior. Am urmărit ca frontul principal să fie reprezentat de volume simple, contrastate și care împreună cu elementele vitrate de dimensiuni mari să compună o imagine în jurul vitrinei cu pinsa. Astfel am creat un fundal negru realizat din panouri de aluminiu vopsite în câmp electrostatic care se completează cu o vitrină albă și 3 corpuri de iluminat suspendate cu design clasic. Toată fațada este marcată de o marchiza din material textil, atât cu rol estetic cât și funcțional”, au completat arhitecții.

Spațiul interior al restaurantului este compus din 3 zone: cea de acces, marcată de un bar pentru luat masă, zona de luat masă prorpriu-zisă, amplasată în spate, și nu în ultimul rând bucătăria, care reprezintă elementul dinamic al amenajării.

Fiind un spațiu public, s-a optat pentru o pardoseală rezistentă la trafic intens. S-a ales o gresie care imită parchetul chevron. Nuanța pardoselii este de lemn natur, lucru care contribuie la un aspect unitar al spațiului.

„Am folosit corpuri de iluminat clasice, în zonele dispuse către exterior și corpuri de iluminat industriale pentru zona de mese. S-au folosit becuri cu lumina caldă pentru a crea un spațiu primitor și relaxant”, au subliniat specialiștii Einn Studio.

Barul este amplasat cu spatele la bucătărie

Barul din zona de acces, are la bază o structură din țevi rectangulare, blat din marmură albă și un brâu auriu care se continuă în tot restaurantul. Datorită faptului că barul este poziționat cu spatele la bucătărie, arhitecții au amplasat pe perete o oglindă fumurie pentru că cei de stau la bar să nu se simtă „pedepsiți”, ci să poată urmări activitatea care se desfășoară în spatele lor. Zona de la bar este diferențiată de restul spațiului plin placarea peretelui cu un caroiaj din mdf și mărginit de o structura metalică care amintește de ancadramentele de pe pereți.

Zona principală de luat masă se află în continuarea barului și a bucătăriei și este pusă în valoare de nuanțe deschise și accente aurii. Piesele de mobilier, scaunele, mesele și canapeaua au fost realizate într-un atelier din Valencia. Stâlpii sunt placați cu cărămidă aparentă albă și care împreună cu placările din mdf și faianță pun accent pe ideea de spațialitate, relief și contrast. Capătul de perspectivă este marcat de o oglindă fumurie care contribuie la lărgirea și iluminarea spațiului.

Bucătăria face legătura între interior și exterior

Bucătăria este elementul principal al amenajarii și face legătură între exterior și interior. Este alcătuită din vitrină exterioară, counter și zona de gătit. În această zonă se regăsesc materialele și finisajele utilizate în restaurant. Pentru a nu obstrucționa spațiul, accesul către bucătărie se face printr-o ușa culisantă cu ochiuri din sticlă și ramă vopsită neagră.

Înălțimea bucătăriei este mai mică decât cea a restaurantului și este mărginită perimetral de o cornișă simplă din lemn. În interior, tavanul este marcat de un riflaj din lemn ancorat într-o structura metalică, acesta dând senzația de înălțime.

Cine se află în spatele Einn Studio

EINN Studio a luat naștere asemenea unui proiect de arhitectură prin așezarea în același loc a doi tineri arhitecti, Flavius Ciocoiu și Andrei Marica, având personalități și caractere diferite, cu viziuni asemănătoare, însă legați foarte strâns de pasiunea comună pentru creație.

Un concept complex care activează și evoluează în toate ramurile arhitecturii, de la proiectarea spațiului, design interior și design de produs, până la urbanism și peisagistică.

Leave a Comment