Consumul a doi litri de apă pe zi nu este doar un slogan de reclamă. Apa este un element esențial, la fel ca oxigenul. Atunci când pierzi mai multe lichide decât consumi, în corp apare deshidratarea. Aceasta se poate instala fie când uiți să bei suficientă apă sau nu consumi alimente care conțin apă, fie în caz de febră, diaree sau transpirație excesivă. Dacă organismul tău îți trimite următaorele semnale, atunci e cazul să treci la măsuri urgente de hidratare.
Ai gura uscată
Unul dintre primele semne ale deshidratării este uscăciunea gurii. Pentru a-ți menține hidratarea, nu ezita să bei apă – chiar și atunci când nu îți este sete. Un alt semn care te anunță că lichidele din corp sunt sub nivelul necesar este instalarea unei dureri de cap care nu pare să aibă alte cauze. Bea un pahar mare cu apă și o să simți diferența în scurt timp.
Când nu ai suficiente lichide în corp, urina capătă o nuanță de galben închis și un miros specific. Când corpul e bine hidratat, urina e limpede și lipsită de miros. Lipsa de apă în corp determină o stare de oboseală accentuată. Dacă nu există alte cauze evidente ale oboselii (insomnii, muncă fizică extenuantă), probabil că aportul de lichide e insuficient și e bine să iei măsuri.
Apare constipația
Apa ajută la digestie și favorizează tranzitul intestinal, așa că dacă nu bei suficientă e posibil să apară constipația. Lipsa de apă în corp determină o stare de oboseală accentuată. Dacă te pomenești că ai contracții musculare involuntare, mai mult sau mai puțin dureroase, dar cauza nu e legată de un efort fizic intens, e posibil ca adevărata cauză să fie deshidratarea. Și atunci când se învârte camera cu tine fără un motiv serios, gândește-te dacă nu cumva în ultimele ore ai uitat să te hidratezi corespunzător.Dacă nu ești din fire o persoană colerică, faptul că ai o stare proastă și te enervezi ușor ar putea fi legat de lipsa hidratării corespunzătoare. Apa este de o importanță majoră pentru sănătatea și hidratarea pielii. Dacă observi că pielea ți se usucă frecvent, deși folosești o cremă de îngrijire, ar putea fi din cauza lichidelor insuficiente din corp.