Legile lumii cuantice sunt atât de bizare încât nu pot fi înţelese cu logica obişnuită şi de aceea domeniul abundă de experimente mentale. Unul dintre acestea presupune sinuciderea cuantică şi a fost elaborat de fizicianul Max Tegmark în 1997.
Experimentul este în felul următor: imaginează-ţi un pistol care este legat la o maşină care măsoară spinul (rotirea) unei particule cuantice de fiecare dată când trăgaciul este apăsat. Dacă particula se roteşte în sensul acelor de ceasornic, arma va trage; dacă spinul este în sensul invers acelor de ceasornic, arma este descărcată. Un om îndreaptă arma către un sac de nisip şi trage de 10 ori. Arma pare că trage sau nu trage la întâmplare. Apoi, omul îndreaptă pistolul către tâmpla sa şi trage de 10 ori. De fiecare dată, arma va fi descărcată. Poate să apese pe trăgaci o veşnicie, dar arma nu va trage. Cum este posibil acest lucru?
Să mergem înapoi în timp până la prima dată când a pus pistolul la tâmplă şi a apăsat pe trăgaci. Pistolul a tras şi omul e mort. Cum se poate întâmpla acest lucru dacă ştim deja că pistolul nu a tras niciodată? Se întâmplă pentru că, de fiecare dată când apasă pe trăgaci, universul se împarte în două: unul în care a tras şi unul în care nu a tras. Atunci când a tras în sac, exista în ambele realităţi posibile. Dar când şi-a pus pistolul la tâmplă, putea exista doar în universul în care trăia, adică în acela în care arma nu era încărcată.
Acest mod de gândire este cunoscut ca interpretarea mai multor lumi a fizicii cuantice (many-worlds interpretation), care spune că realitatea noastră este doar una dintr-un număr infinit de realităţi. Desigur, ideea are legătură cu multiversul, teoria conform căreia există o infinitate de universuri în care evenimentele se desfăşoară diferit.