Într-o mişcare rară, gigantul Apple reduce preţurile iPhone-urilor în mai multe ţări. Este a doua oară în ultimii 12 ani când Apple apelează la astfel de strategii. Veniturile generate de vânzările de iPhone-uri au scăzut cu nu mai puţin de 15 procente, sub 52 de miliarde de dolari.
Cea mai mare vină a scăderii o are piața din China, acolo unde veniturile au fost de puţin peste 13 miliarde de dolari, în scădere cu aproape o treime.
Care sunt țările unde prețurile la Iphone vor scădea
Șeful companiei, Tim Cook, a remarcat că puterea dolarului american în concordanță cu scăderea altor monede, a făcut ca iPhone-ul să fie mai scump în anumite țări. De aceea, Apple a anunţat că va analiza acest fenomen și va reduce prețurile punctual pentru unele țări, mai ales pentru China şi Turcia unde moneda naţională a scăzut foarte mult în comparaţie cu dolarul american. Aşadar, Apple ia în calcul pentru aceste pieţe să îngheţe preţurile noilor iPhone-uri la nivelul cursului de schimb din urmă cu un an, în speranţa de a-şi creşte vânzările în aceste zone. Avantajul companiei este că toate celelate produse şi servicii au crescut cu 19%, sărind de 10 miliarde de dolari.
În total, numărul dispozitivelor Apple active la nivel global a ajuns la 1,4 miliarde de unităţi, dintre care 900 de milioane sunt doar iPhone-uri.