Un inamic invizibil devine cauza tot mai multor îmbolnăviri și chiar decese, pe Glob. Nu este virus, dar cu siguranță are o putere enormă, iar asta se vede în cifre: aerul poluat este respirat de 9 din 10 oameni de pe pământ, arată date noi ale Organizației Mondiale a Sănătății.
În contextul actual, terapeutul anului 2021 vine cu sfaturi de preț despre cum putem să ducem un stil de viață sănătos, într-o lume tot mai poluată și mai haotică. Carmen Barcan crede că schimbarea vine din interior, iar sănătatea trebuie menținută pe toate planurile: fizic, mental, emoțional, social. Numai așa fiecare dintre noi poate face față cu brio provocărilor vremurilor actuale: „Beneficiem de o minte și de un corp sănătos, în măsura în care, în acțiunile noastre, gândurile, vorbele și faptele s-au aliniat pe principii sănătoase. Viciile, gândurile, vorbele și faptele rele slăbesc starea de sănătate a omului.„
MAI MULT ACCENT PUS PE ALIMENTAȚIE
Sună a clișeu, însă acesta este adevărul. Nu există om sănătos, fără o alimentație sănătoasă, iar regula se aplică tuturor: copii, tineri, vârstnici. Cu toții avem nevoie de o imunitate puternică, pentru a face față tuturor factorilor care ne pot afecta sănătatea. Iar o imunitate de fier pornește… din farfurie!
„Organismul are nevoie de antioxidanți care să ajute la o imunitate puternică, așa că introdu în meniul tău zilnic nutrienți de calitate, carbohidrați, proteine, fructe și legume bogate în minerale și vitamine. (…) Menține o dietă echilibrată!„- Carmen Barcan, terapeut
Iar pentru a face asta, crede Carmen Barcan, este nevoie și de un pic de documentare din partea fiecăruia, ca să înțelegem proprietățile fiecărui aliment pe care alegem să îl consumăm. Dacă am fi mai atenți la ce conțin anumite produse pe care le cumpărăm și cât de tare ne pot afecta sănătatea, cu siguranță nu le-am mai pune în coș a doua oară: „Toate aceste informații sunt la îndemâna noastră. Trebuie doar să manifestăm interes și să le punem cât mai curând în practică cu o conștiinciozitate perfectă.” –Carmen Barcan, terapeut
HIDRATARE, HIDRATARE ȘI DIN NOU, HIDRATARE!
Consumați zilnic minimum doi litri de lichide pe zi, corect? Cu siguranță ați auzit îndemnul la televizor cel puțin de câteva ori zilnic. Adevărul este că dacă nu bem apă decât atunci când ne este teribil de sete, schimbări majore se vor petrece în organism. Indiciu: nimic bun, printre ele. Metabolism mai încet, fluctuații de greutate, probleme de concentrare, până la dureri de cap, probleme digestive, iar lista este lungă.
„Pentru a ne ajuta cât mai bine organismul ar trebui să consumăm suficientă apă, circa 6-8 pahare de apă pe zi. Obişnuiţi-vă să beţi apa corect! Beţi apa când vă treziţi, în orele de mijloc ale dimineţii şi după-amiezii şi în primele ore ale serii.”- Carmen Barcan, terapeut
Atenție, însă! Nu tot ce este lichid este automat și bun. Sucurile îndulcite nu ne hidratează, doar ne fură din energie din cauza zaharurilor din compoziție.
ESTE TIMPUL PENTRU SPORT!
„O mică precizare: la toate aceste eforturi trebuie să adăugați și mișcarea fizică. Mișcarea fizică, atunci când este corect practicată, favorizează transportul de oxigen de la plămâni până la teritoriile cele mai adânci ale organismului și provoacă o irigare îmbunătățită a creierului.„-Carmen Barcan, terapeut
Fie că ne plimbăm singuri prin parc sau alergăm dimineața devreme, este esențial să facem mișcare. Carmen Barcan o recomandă de cel puțin trei ori pe săptămână, pentru beneficiile ei, despre care toți specialiștii vorbesc: „Sportul prelungește viața, doboară depresia, fortifică aptitudinile inimii, permite plămânilor să respire din plin, întărește sistemul osos, asigură o mai bună circulație venoasă, favorizează somnul, normalizează grăsimile din sânge, reglează valorile tensiunii arteriale și ușurează tranzitul gastro-intestinal.”–Carmen Barcan, terapeut
NU UITAȚI SĂ VA MAI ȘI ODIHNIȚI!
„Conform studiilor făcute, persoanele care dorm regulat 7-8 ore pe noapte au un indice de mortalitate mai scăzut decât cei care dorm fie mai puțin de 7 ore, fie mai mult de 8 ore pe noapte.” –Carmen Barcan, terapeut
Somnul reprezintă, așadar, și el o parte importantă din ritmul sănătății. Avem nevoie să ne odihnim pentru ca organismul să poată trăi și funcționa normal. Practic, somnul dă răgaz corpului să se refacă, esențial mai ales în contextul în care cu toții avem un program tot mai solicitant și suntem nevoiți să facem față tot mai multor provocări. „Odihna adecvată reprezentată printr-un somn de calitate este capabilă să prelungească durata vieții. Deloc de neglijat este frumusețea fizică pe care ne-o dăruiește somnul. Chipul este mai luminos, privirea este blândă.„-Carmen Barcan, terapeut
Lipsa somnului ne face mai irascibili, lipsiți de idei și ne împinge să mâncăm mai multe grăsimi, spune Carmen Barcan.
În încheiere, terapeutul anului 2021 ne lasă cu îndemn, în contextul în care doar puțini oameni de pe mapamond reușesc să mențină un stil de viață sănătos un timp îndelungat, așa cum ar fi necesar: „Dacă ne vom respecta pașii, ritmul va fi perfect, în armonie cu noi înșine. (…) Sănătatea fizică și psihică este rodul preocupării noastre. Zestrea noastră fizică și psihică crește odată cu înțelepciunea, dăruirea, bunătatea, recunoștința și iubirea pe care le dobândim în urma acțiunilor noastre.”
Carmen Barcan a devenit aliatul tuturor celor care vor să adopte un stil de viață sănătos. Terapiile ei, care îmbină cu succes cunoştinţele obţinute în ani de studii, cu cele mai noi tehnologii, aduc transformări complete: fizice și psihice.
Cel mai nou premiu pe care terapeutul l-a primit în 2021 a venit tocmai din Cannes, acolo unde în luna iulie a avut loc a doua gală I Success Awards. Carmen Barcan a fost distinsă cu premiul pentru „Cel mai bun program de slăbit și cel mai bun concept de beauty”.
Pe Carmen Barcan o găsiţi pe reţelele de socializare!
Facebook: @Carmen Barcan
Instagram: @Carmen_Barcan.ro