Facebook suspendă preinstalarea aplicaţiilor sale pe telefoanele Huawei

Facebook nu va mai permite preinstalarea aplicaţiilor sale pe telefoanele Huawei, decizia fiind o nouă lovitură pentru gigantul tehnologic chinez, care încearcă să îşi menţină afacerile în condiţiile interdicţiei americane de a cumpăra componente şi software din Statele Unite, transmite Reuters.

Clienţii care au deja telefoane Huawei vor putea să folosească în continuare aplicaţiile Facebook şi să primească actualizări, a anunţat compania americană. Dar telefoanele Huawei noi nu vor mai avea preinstalate aplicaţiile Facebook, WhatsApp şi Instagram. Vânzătorii de smartphone-uri încheie deseori acorduri pentru preinstalarea unor aplicaţii populare, cum este Facebook. Aplicaţii precum Twitter şi Booking.com sunt la rândul lor preinstalate pe telefoanele Huawei, pe multe pieţe. Twitter a refuzat să comenteze, iar Booking Holdings nu a răspuns solicitărilor de informaţii.

Facebook nu a anunțat când intră în vigoare măsura

Decizia Facebook afectează perspectivele vânzărilor grupului Huawei Technologies, a cărui divizie de telefoane a devenit anul trecut cea mai mare sursă de venituri, susţinute de creşterea puternică din Europa şi Asia. Reprezentanţii Huawei au refuzat să comenteze. Interdicţia Facebook se aplică tuturor telefoanelor Huawei care nu au ieşit încă din fabrici, potrivit unei persoane apropiate situaţiei. Facebook a refuzat să comenteze când va intra în vigoare măsura.

 

Leave a Comment