Intervenţia chirurgicală pentru înlocuirea unei valve cardiace la care a fost supus Mick Jagger şi care, până nu de mult, presupunea operarea extensivă pe cord deschis este în prezent minim invazivă şi permite recuperarea într-un timp scurt, potrivit foxbusiness.com.
Săptămâna aceasta, Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, a fost supus unei operații complicate pe cord, pentru înlocuirea unei valve şi, în prezent, se recuperează. Vineri dimineaţă, platforma online Tonight Billboard informa că rockerul a fost supus intervenţiei chirurgicale săptămâna aceasta, într-un spital din New York, SUA. Operația era necesară pentru că tulburarea de care suferea Jagger ar fi putut duce la insuficienţă cardiacă şi chiar la deces în urma unui infarct.
De ce boală suferă Mick Jagger
Vineri seară, pe contul artistului de pe Twitter a apărut următorul mesaj: „Mulţumesc, tuturor, pentru toate mesajele de sprijin, mă simt mai bine acum şi mă recuperez şi, de asemenea, un uriaş mulţumesc personalului medical, care a făcut o treabă superbă”. Medicul Marc Siegel, corespondent al Fox News Medical, a explicat că intervenţia chirurgicală la care a fost supus Mick Jagger atrage atenţia asupra inovaţiilor din domeniul înlocuirii de valve cardiace, care până în urmă cu câţiva ani, presupunea implantarea unei proteze pe cord deschis în timpul unei operaţii clasice. În prezent, intervenţia este minim invazivă, a explicat profesorul de medicină de la Universitatea din New York. Boala de care suferă Mick Jagger este destul de frecventă, numai în SUA fiind diagnosticaţi aproximativ 8 milioane de oameni, potrivit American Heart Association. Pe scurt, în artera femurală din zona inghinală se introduce o proteză valvulară biologică, constituită din ţesuturi de origine animală (porc sau vacă) strânsă în interiorul unei teci, care apoi este implantată pe valva deteriorată, ajutând-o pe aceasta să se recupereze.