Părinţii care fumează în interiorul locuinţelor şi îşi expun copiii la inhalarea pasivă a fumului de ţigară pot contribui la creşterea riscului acestora de a sforăi, conform unui studiu efectuat recent.
Riscul copiilor de a sforăi creşte cu 2% pentru fiecare ţigară fumată zilnic în locuinţă, potrivit concluziilor cercetării.
Copiii ai căror taţi fumează prezintă un risc cu 45% mai mare de a sforăi în comparaţie cu semenii lor care nu au fost expuşi fumului de ţigară. În cazul copiilor ai căror mame fumează, acest risc este cu 90% mai mare, precizează sursa citată.
Fumatul în sarcină, extrem de periculos
Copiii expuşi fumului de ţigară în perioada prenatală au un risc de aproape două ori mai mare de a dezvolta respiraţie greoaie în timpul somnului şi zgomot caracteristic sforăitului.
”Unii părinţi consideră că sforăitul copiilor este benign şi poate chiar drăguţ. Însă, sforăitul este de multe ori primul pas spre apneea în somn şi a fost asociat cu hipertensiunea, accidentul vascular cerebral şi bolile cardiovasculare”, a explicat Lucy Popova, om de ştiinţă în cadrul Universităţii de Stat din Georgia, Statele Unite, citată de Daily Mail.
Apneea în somn este o tulburare gravă caracterizată de întreruperea temporară a respiraţiei în timpul somnului.
Copiii mici, predispuși acestui obicei
Studiul, publicat în Journal of Epidemiology and Community Health, a analizat informaţii prelevate din cadrul a 24 de cercetări care au cuprins aproape 88.000 de copii.
Cu cât un copil este mai mic, cu atât este mai predispus la dezvoltarea obiceiului de a sforăi, a descoperit echipa de cercetători.
”Renunţarea la utilizarea tutunului este cea mai bună modalitate pentru menţinerea sănătăţii dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră”, a declarat Sophie Balk de la Spitalul de pediatrie Montefiore din New York.