Nou-născuții dorm, în mare parte, aproximativ 16 ore pe zi. Cât sunt încă foarte mici, somnul este neîntrerupt doar 1-2 ore. Pe măsură ce se apropie de vârsta de 3 luni, ca un semn al începerii maturizării sistemului nervos, perioada continuă de somn se prelungește la 5 ore, ajungând la 6 luni să fie de 9-12 ore.
Mai jos găsiți câteva sfaturi pentru a îi oferi un somn cât mai liniștit:
Prin joacă îi puteți stimula o activitate intensă în timpul zilei. Dacă nu îl deranjează puteți apela și la muzică. Aceste activități intense îl vor face să doarmă mai liniștit.
Baia, masajul sau un anume tip de muzică înainte de ora culcare vor fi asociate de micuțul tău cu momentul somnului, creând astfel anumite automatisme.
Când începe să-i fie somn este indicat să-l puneți în pătuț și să evitați ca el să se obișnuiască să adoarmă doar ținut în brațe
Dacă acceptă suzeta, aceasta este un bun mijloc de liniștire și, în plus, există opinii în lumea medicală ce recomandă folosirea suzetei pe timpul nopții pentru a scădea riscul de apariție al Sindromului Morții Subite.
Frecvent după ce sunt hrăniți noaptea, bebelușii nu mai au niciun chef de somn: gânguresc, dau din mânuțe și piciorușe, așadar au chef de joacă. Ca să evitați acest lucru, când vă trezti noaptea pentru a-l hrăni, păstrați o atmosferă liniștită. Hrăniți-l la o lumină difuză, vorbiți în șoaptă și schimbați-l de scutec cu mișcări foarte ușoare.